Ana Porgras
Articol din Prosport

La 15 ani neîmpliniţi încă, Ana Porgras e un nume în gimnastica europeană. Spe­­cialistă a bârnei, ea nu a avut rivală la CE de la Clermond-Ferrand, unde a obţinut 15,700, faţă de 15,150 al medaliatei cu argint, colega Amelia Racea.

Aurul cucerit este cu atât mai valoros cu cât a concurat cu dureri mari la genunchiul stâng, unde o dezinserţie a ligamentului o ţine departe de pregătire. „Am strâns din dinţi şi am concurat. Ştiam că risc mult, dar am simţit că nimeni nu mă poate întrece”, explică ea. Originară din Galaţi, Ana a început gimnastica pe când era de-o şchiopă, la patru ani. Tumbele pe care le făcea la joacă, sfoara şi podul au fost primele lucruri care au apropiat-o de lumea acestui sport, fiind dusă la sală de mama ei. „M-am căţărat întâi pe bârnă, apoi m-am dat uţa la paralele. Era prima dată când vedeam aparatele acelea ciudate. Nu ştiu de ce am rămas”, zâmbesc şăgalnic doi ochi verzi-albaştri.

Întoarsă de Steliana Nistor

Îndrumată de antrenorii Nina şi Paul Gâlea, în clasa a VI-a se alătură lotului de la Oneşti, ca după zece luni să ajungă în lotul de junioare de la Deva. „Multă muncă şi seriozitate, asta îţi trebuie. Mie îmi place bârna. Am siguranţă pe ea şi o stăpânesc bine”, spune micuţa de doar 1,45 m înălţime! Nu întotdeauna însă totul a fost liniştit, ci au existat şi clipe de cumpănă. „Am vrut de multe ori să mă las. Când am venit la Deva mi-a fost greu. Stăteam pe banca din faţa sălii, cu bagajele făcute, şi mă gândeam să mă întorc acasă. Steliana Nistor mi-a zis că, dacă am luptat până acum, să nu mă dau bătută, să continui”, mărturiseşte Ana. Acum aşteaptă momentul intervenţiei chirurgicale la picior. „Mi-e dor să fac toate aparatele. Lunile astea m-am axat doar pe paralele, să nu forţez piciorul”, zâmbeşte trist.

Advertisements