Federaţia Română de Gimnastică a anunţat topul celor mai buni sportivi din 2009

Sportivii Marian Drăgulescu, Ana Porgras şi Valentin Mavrodineanu au fost declaraţi, vineri, gimnaştii anului 2009 de către Federaţia Română de Gimnastică. FR de Gimnastică a stabilit topul primilor 10 sportivi ai anului 2009, atât la masculin, cât şi la feminin.

Marian Drăgulescu, care a obţinut două medalii de aur la Campionatele Mondiale din acest an, la sol şi sărituri, a fost declarat cel mai bun gimnast al anului, el fiind urmat în clasament de Flavius Koczi (medalie de argint la sărituri, la CM de la Londra), Robert Stănescu, Cosmin Popescu, Marius Berbecar, Adrian Bucur, Daniel Popescu, Ovidiu Buidoşo, Alin Jivan şi Andrei Muntean.

Cea mai bună gimnastă a anului a fost declarată Ana Porgras, care a cucerit o medalie de bronz la paralele, la CM de la Londra. Ea a fost urmată în top de Anamaria Tămîrjan, Gabriela Drăgoi, Amelia Racea, Diana Chelaru, Raluca Haidu, Dana Trenca, Daniela Andrei, Larisa Iordache şi Diana Bulimar.

articol Prosport

Advertisements

Ana PorgrasDin păcate nu avem veşti prea bune despre Ana, ea trebuind să treacă print-o intervenţie medicală la genunchiul stâng, după cum relatează ProSport:

Cerasela Pătraşcu, Gabriela Drăgoi şi Ana Porgras, componentele lotului feminin de gimnastică al României care au probleme de sănătate, au fost trimise în weekendul trecut de către Federaţia Română de Gimnastică (FRG) la un consult de specialitate la o clinică din Milano. „Nu a fost nicio surpriză în ceea ce ne-au spus doctorii de acolo. Diagnosticele au fost aceleaşi cu cele date în ţară, nu aici e problema, ci în tratament şi recuperare. Suntem un pic mai liniştiţi acum, pentru că nu vrem să lucrăm cu fetele care nu sunt total recuperate să agravăm ce au”, ne-a declarat Nicolae Forminte, antrenorul lotului.

Accidentată în acest an, la Europene şi operată de două ori la meniscul genunchiului drept, Cerasela Pătraşcu nu se poate apuca încă de antrenamente. „Ea va mai sta două luni pentru că încă nu ştim dacă cartilajul unde a suferit intrevenţia artroscopică i se va reface. Sunt semne că lucrurile merg sper bine, dar trebuie să mai aşteptăm. Acum totul depinde de ea şi de cât de mult doreşte să lupte pentru a reveni”, a explicat Forminte.

Veştile nu sunt bune nici pentru Ana Porgras, junioara care s-a alăturat recent lotului olimpic de senioare. ”Ana trebuie să suporte şi ea o intervenţie la genunchiul stâng, unde e vorba de o dezinserţie a ligamentului. În acest moment oficialii FRG se consultă cu familia ei pentru a vorbi de această operaţie. Familia are ultimul cuvânt atât în ce priveşte efectuarea intervenţiei, cât şi oraşul, sau ţara în care va avea loc”, a continuat antrenorul lotului.

În ceea ce o priveşte pe Gabriela Drăgoi, micuţa buzoiancă se află la sfârşitul perioadei de recuperare, în câteva zile ea urmând să facă antrenamente cu o intensitate mai mare.