Federaţia Română de Gimnastică a anunţat topul celor mai buni sportivi din 2009

Sportivii Marian Drăgulescu, Ana Porgras şi Valentin Mavrodineanu au fost declaraţi, vineri, gimnaştii anului 2009 de către Federaţia Română de Gimnastică. FR de Gimnastică a stabilit topul primilor 10 sportivi ai anului 2009, atât la masculin, cât şi la feminin.

Marian Drăgulescu, care a obţinut două medalii de aur la Campionatele Mondiale din acest an, la sol şi sărituri, a fost declarat cel mai bun gimnast al anului, el fiind urmat în clasament de Flavius Koczi (medalie de argint la sărituri, la CM de la Londra), Robert Stănescu, Cosmin Popescu, Marius Berbecar, Adrian Bucur, Daniel Popescu, Ovidiu Buidoşo, Alin Jivan şi Andrei Muntean.

Cea mai bună gimnastă a anului a fost declarată Ana Porgras, care a cucerit o medalie de bronz la paralele, la CM de la Londra. Ea a fost urmată în top de Anamaria Tămîrjan, Gabriela Drăgoi, Amelia Racea, Diana Chelaru, Raluca Haidu, Dana Trenca, Daniela Andrei, Larisa Iordache şi Diana Bulimar.

articol Prosport

Advertisements

Cinci gimnaste şi un antrenor de la clubul devean au fost promovaţi la lotul olimpic al României coordonat de Nicolae Forminte. Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Gimnastică a decis ca toate gimnastele componente ale echipei de junioare a României care s-a clasat pe locul IV la Campionatul European din Franţa să fie promovate la lotul olimpic de senioare. Ana Porgras (LPS Galaţi), Loredana Sabău, Amelia Racea, Diana Trenca, Claudia Voicu şi Raluca Haidu (toate CNS Cetate Deva) au trecut din sala de antrenament a lotului naţional de junioare în sala olimpică, unde se pregăteşte lotul de senioare. Odată cu cele şase gimnaste la lotul olimpic al României a promovat şi antrenorul Florin Cotuţiu. „Trecerea la lotul olimpic s-a făcut fără probleme. Am fost bine primit şi cred că m-am integrat rapid. Îmi cunosc perfect noile atribuţii. Voi lucra la paralele alături de Lucian Sandu“, afirma Florin Cotuţiu.
Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului olimpic, spune că promovarea unor gimnaste noi în lot era necesară, însă susţine că „boboacele“ mai au mult de muncă pentru a se ridica la pretenţiile echipei de senioare. „Fetele sunt la început de drum şi vor avea mult de muncă, pentru a ajunge la nivelul competiţional al celorlalte componente ale lotului olimpic. La ora actuala ele sunt gimnaste care fac 53-54 de puncte la o rotaţie completă la cele patru aparate, în condiţiile în care pentru a fi competitive e nevoie de 60-62 de puncte. Progresul lor depinde numai de ele. Saltul lor spre marea performanţă depinde de abilităţile fizice şi tehnice pe care le au, de motivaţia, forţa psihologică, personalitatea, disponibilitatea şi capacitatea de a învăţa. Au timp suficient să progreseze şi e important să fie sănătoase şi să ajungă la nivelul de 60-62 de puncte în 2010, când vor avea 16 ani şi vor avea dreptul să concureze la senioare“, a spus Nicolae Forminte.

Sursa 24 de Ore